O echipă a Crucii Roșii a fost eliberată, după ce a fost reținută de ruși lângă Mariupol

Îți recomandăm

Echipa Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, reţinută luni de poliţie într-o zonă controlată de trupele ruse lângă Mariupol în Ucraina, „a fost eliberată în timpul nopţii”, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Crucii Roşii, citat de France Presse, informează Agerpres.

Echipa, arestată la Manguş, la 20 km vest de Mariupol, „se concentrează acum pe continuarea operaţiunilor de evacuare umanitară”, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că acest incident „demonstrează volatilitatea şi complexitatea” acestei operaţiuni.

Această echipă încearcă de vineri să ajungă la Mariupol, marele oraş-port asediat şi bombardat de mai multe săptămâni de către armata rusă, pentru a facilita evacuarea civililor.

Ruşii şi ucrainenii îşi pasează de mai multe zile responsabilitatea în ceea ce priveşte dificultăţile întâmpinate în evacuările de la Mariupol spre Zaporojie, la peste 200 km spre vest.

Mariupol este „90% distrus” şi „40% din infrastructura sa” este „irecuperabilă”, a anunţat luni primarul oraşului Vadim Boicenko.

Potrivit acestuia, „aproximativ 130.000 de locuitori” sunt încă blocaţi în oraş, care înainte de război avea aproape jumătate de milion de locuitori.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Oltenia investește în viață: Cinci ambulatorii intră în proces de modernizare cu fonduri europene

Sistemul medical din regiune primește o gură de oxigen vitală prin intermediul Programului Sănătate. Cinci unități medicale din județele...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img