O FEMEIE DIN CRAIOVA A FOST ȘOCATĂ CÂND A VĂZUT FACTURA LA CURENT! CUM A AJUNS SĂ AIBĂ DE PLATĂ 16.000 DE EURO

Îți recomandăm

Scumpirile din ultima vreme au speriat pe toată lumea. Prețul facturilor a crescut, însă o femeie din Craiova a avut parte de un adevărat șoc atunci când a văzut cât trebuie să plătească pentru curent. Cum a ajuns să aibă o factură de 16.000 de euro.

Toate cele patru facturile erau emise în aceeaşi zi: 26 octombrie 2021. Prima factură era în valoare de 111,21 lei, a doua de 2.411,46 lei, a treia de 15.796,82 lei şi ultima de 59.717, 37 lei.  Contrariată și speriată de suma imensă, femeia a cerut să i se facă dreptate.

„Cum să consum atât? E imposibil. Eu stau într-o casă cu două camere, am un TV, un frigider şi 4 becuri. Maşina de spălat am cumpărat-o recent, în luna octombrie 2021. Cum să consum atât?”, a declarat Elena Mandocescu, pentru Adevărul.

Factură de 16.000 de euro

Femeia a sesizat compania, iar ulterior a aflat despre ce era vorba. Se pare că la panoul electric era un scurtcircuit, iar contuarul înregistra foarte mult. Chiar și atunci când nimic din casă nu consuma, contuarul continua să înregistreze.

Compania ENEL a transmis un comunicat în care a menţionat că a decis blocarea facturării clientului, până la rezolvarea situaţiei.

„A venit o echipă de la Distribuţie şi au găsit problema. La panoul electric era un scurtcircuit. De aceea contorul înregistra enorm. Aşa mi-au spus. Eu, de altfel, le spusesem că am scos totul din priză şi am văzut că acel contoar continua să meargă, dar până când povestea nu a devenit publică nu i-a interesat.

Eu nu ştiu, însă, ce am plătit în tot aceşti ani. Nu cred că cineva va clarifica şi această problemă. De fapt, ei mă furau pe mine”, a mai spus femeia.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

100 Cele mai puternice femei din business. Diana Cîtu, CEO, Reciclad’OR

Povestea unei tinere din Slatina care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planeteiDiana Cîtu, o tânără...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img