Oamenii străzii au primit ajutor de la polițiștii locali din Slatina

Temperaturile glaciare din ultimele nopți i-a determinat pe angajații Poliției Locale, sprijiniți de cei ai Direcției de Asistență Socială Slatina, să fie prezenți în stradă pentru a găsi persoane fără adăpost care să primească cazare și servicii de bază în Adăpostul Temporar de Noapte din urbe. Zece persoane au fost găsite pe străzile din Slatina, pe parcursul ultimelor nopți friguroase, acestea fiind duse în adăpost pentru a primi îngrijirile necesare. 

”Poliția Locală Slatina, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Slatina, desfășoară în această perioadă activități comune pentru depistarea, identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, în vederea conducerii acestora la Adăpostul Temporar de Noapte din municipiu.

Pe parcursul sezonului rece, un număr de 10 persoane fără locuință au beneficiat de cazare și servicii de bază, în intervalul orar 19:00 – 07:00, intervenția fiind necesară pentru prevenirea unor situații care le-ar fi putut pune în pericol sănătatea sau chiar viața.

Aceste acțiuni vor continua pe toată durata sezonului rece, cu scopul de a oferi sprijin persoanelor aflate în situații vulnerabile.

Recomandăm cetățenilor municipiului Slatina ca, în cazul în care observă persoane fără adăpost aflate în dificultate, să sesizeze Poliția Locală Slatina la numărul de telefon 0249/954, pentru a putea interveni în cel mai scurt timp”, au anunțat reprezentanții Poliției Locale Slatina