Comuna Tia-Mare va avea parc fotovoltaic. Astfel, odată cu funcționarea acestuia, autoritățile de aici vor asigura independența energetică și vor reduce semnificativ costurile pe termen lung. Investiția se va realiza din fonduri europene.
Comuna Tia Mare își propune să devină un exemplu de
sustenabilitate și dezvoltare economică, prin implementarea unui ambițios
proiect de construire a unui parc fotovoltaic. Această inițiativă urmărește nu
doar să asigure independența energetică a comunității, ci și să aducă resurse
financiare semnificative în bugetul local. Încă de anul trecut, pe școala,
căminul și primăria din localitate au fost montate mai multe panouri, iar
costurile cu energia electrică s-au diminuat semnificativ. Pe agenda edilului, Virgil
Gulie sunt în derulare mai multe
proiecte pentru o viață mai bună a locuitorilor de aici. Anul acesta, se vor
finaliza proiectele de canalizare și apă, se vor moderniza parcurile și
locurile de joacă de la cele trei grădinițe. Pentru mandatul următor edilul își
dorește să aducă gazele în comună și să asfalteze toate străzile din
localitare.










