Pensii 2024. Bani în plus pentru seniorii României înainte de Sărbători. Promisiunea ministrului Muncii

Îți recomandăm

Pensiile au fost recalculate în septembrie, iar cele mai mici de 3.000 de lei neimpozitate din octombrie. În ianuarie, urmează indexarea cu rata inflaţiei, apoi „mica recalculare, dar, şi în aceste condiţii, există nemulţumiţi de ce e scris pe talon după aplicare noi formuli de calcul.

Pensii 2024. Recalcularea după noua lege, aplicată di n luna septembrie, a adus bani în plus pentru majoriatatea pensionarilor. Nicio pensie nu a scăzut, dar au existat inadvertenţe, unele decizii nu au ajuns nici până în zilele noastre, astfel că s-au făcut numeroase contestaţii.

Mai exact, circa 10% dintre pensionari încă nu au primit banii la pensie după noua lege. Cauzele sunt multiple iar oamenii sunt disperați fiindcă reprezentanții caselor de pensii le spun că nu știu când vor fi gata calculele pentru a putea primi banii.

Şeful casei de Pensii, Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii uitaţi la recalculare: „Drepturile se dau retroactiv, toate deciziile se trimit până la finalul lunii”

„Undeva sub 100 mii decizii avem pana acum si pana la final de luna transmitem cu tot cu drepturile restante cu data de 1 septembrie. In paralel avem o forma a aplicatiei informatice, pentru pensionarii care au optat pentru pensie de la 1 septembrie. intrarile noi, avem o forma, este in testare, testam cazurile cele mai grele. La final de luna sa finalizam absolut toate testarile. Ulterior sa emitem deciziile pentru pensionarii noi”, a explicat situaţia Daniel Baciu, în exclusivitate la România TV.

Alte articole

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Fiți vigilenți pentru că joi seară la Slatina se va râde cu poftă de cea mai mare temere

O comedie neagră delicioasă pusă în scenă de Teatrul Particular Brașov promite o seară de joi memorabilă pentru iubitorii...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img