În această dimineață, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane fizice din municipiul Slatina.
În fapt, 2 bărbați în vârstă de 38 și 50 de ani, din municipiul Slatina, sunt cercetați în două dosare penal, instrumentate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 2 arme neletale deținute ilegal și 835 de elemente de muniție destinată armelor neletale.
Cei doi bărbații au fost conduși la sediul Poliției municipiului Slatina, în vederea audierii.
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.










