Românii cumpără tot mai mult aur, pe fondul temerilor provocate de războiul comercial


De teama unei posibile crize, românii preferă investițiile în aur. În primul trimestru din acest an, vânzările de metale prețioase s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În ultimii 4 ani, românii au cumpărat de la o singură bancă aproape 3 tone de lingouri de aur.
Fie pentru cadouri sau investiții, tranzacțiile de aur au crescut în ultimii 4 ani cu aproximativ 30%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în primul trimestru al anului, vânzările spre exemplu, s-au dublat. După declanșarea războiului comercial internațional, mai mulți investitori și-au retras activele de pe burse și s-au refugiat în aur, cel care a prins amploare și a ajuns la prețuri record. Una dintre cele mai mari bănci din România depozitează aurul a aproape 2.500 de investitori români, adică o cantitate totală de aproape 3 de tone de aur. După ce a sărit de 3.100 de dolari, metalul prețios a înregistrat un ușor recul, dar s-a păstrat la peste 3.050 de dolari, cu peste 600 de dolari mai mult comparativ cu anul trecut.
sursa DIGI 24