O altă Primărie din Oltenia recrutează personal medical pentru un nou centru de vaccinare

Primăria municipiului Craiova a anunţat, marţi, că recrutează personal medical, respectiv medici, asistenţi şi registratori, pentru desfăşurarea procesului de vaccinare împotriva COVID-19 în centrele deschise în oraş, anunță AGERPRES.

Potrivit Primăriei Craiova, recrutarea personalului se face în conformitate cu prevederile O.A.P. 73/2021 (publicat în Monitorul Oficial cu nr. 103/01.02.2021),

Şi pentru primul centru de vaccinare primăria a organizat o selecţie de personal în momentul în care medicii din reţeaua şcolară au trebuit să se întoarcă în unităţile de învăţământ, iar pentru acesta au fost depuse 143 de dosare.

Noua selecţie este pentru un alt centru de vaccinare, care se va deschide în perioada următoare tot la Sala Polivalentă, unde este nevoie de 12 asistenţi şi trei medici.

Medicii vor fi plătiţi cu 90 lei/h, asistenţii cu 45 lei/h, iar registratorii cu 20 lei/h. Centrele trebuie să funcţioneze 12 ore/zi, cu cel puţin două ture, în funcţie de disponibilitatea personalului medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura