Senatorul Liviu Voiculescu candidează pentru un nou mandat la șefia PNL Olt. Alegerile vor avea loc vineri, 9 iulie, în prezența delegațiilor tuturor filialelor liberale din județul Olt.
”În urmă cu mai bine de 3 ani am urcat la tribuna candidaților copleșit de emoții și speranță, dar și cu dorința puternică de a continua proiectele politice interne ale celui care mi-a fost mentor și prieten de suflet în același timp: regretatul Ion Moisescu. Și am convins! Mi-am convins colegii că pot să le fiu un lider capabil, demn de încredere și demn de memoria celui care, până atunci, a condus cu mână fermă destinele liberalilor olteni. Angajamentele mele au cântărit la fel de mult ca votul lor de încredere.Vineri voi urca din nou la tribuna candidaților. Și va fi greu. Foarte greu! Pentru că acum nu doar așteptările și speranțele colegilor mei îmi vor credita candidatura, ci mai ales portofoliul ultimilor mei 3 ani ca președinte al PNL Olt. Vreau să cred că am fost liderul responsabil, capabil, demn și ferm pe care și l-au dorit în urmă cu 3 ani. Și vreau să fiu în continuare un astfel de lider.
Vreau să cred că am meritat încrederea lor. Și mă angajez să o onorez și de acum înainte.
Pentru că împreună forța noastră, a liberalilor olteni, este de neegalat.
Am fost până acum împreună și vreau să cred că vom rămâne în continuare aceeași echipă sudată, puternică și echilibrată” a precizat parlamentarul.










