Senatorul Voiculescu: ”Acordarea burselor școlare nu va mai fi condiționată pentru o anumită categorie de elevi„

Îți recomandăm

Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, anunță senatorul de Olt, Liviu Voiculescu. Totodată senatorul a menționat că acordarea burselor școlare nu va mai fi condiționată pentru o anumită categorie de elevi.
Acordarea burselor școlare nu va mai fi condiționată pentru o anumită categorie de elevi. Este vorba despre elevii care provin din familii monoparentale, precum și elevii cu unul din părinți decedat, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie. 

Metodologia de acordare a burselor a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Conform documentului,

-bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;

-bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare;

-bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional;

-bursele de merit se vor acorda și pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale;

-bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.” a transmis Voiculescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

SPORT, COMUNITATE ȘI PARTENERIAT INTERNAȚIONAL: PESTE 200 DE ALERgĂTORI AU SĂRBĂTORIT ENERGIA MIȘCĂRII LA ROMANAȚI TRAIL RUN

Municipiul Caracal a devenit epicentrul sportului și al solidarității comunitare, găzduind cea de-a V-a ediție a competiției de alergare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img