”Târgul Fetelor de la Cotenița” , o nouă ediție la final de săptămână

La finalul săptămânii la Coteana – satul Coteniţa, judeţul Olt, va avea loc ”Târgul Fetelor“. Ajuns la a XXVIII-a ediție, evenimentul se desfășoară, anul acesta, în perioada 15-16 august.

Dincolo de tradiții, Primăria a pregătit șu un spectacol de zile mari. Pe scena vor urca artiști de la Ansamblul Doina Oltului, precum Neta Soare sau Cătălin Bărbulescu și alții, dar Cosmin de la Slatina, Eugenia Nicolae iar cap de afiș va fi Andreea Bănică. Pe scenă vor urca ți artiștii locului Cosmin și Constantin Gaciu.

” Târgul de fete de la Cotenița” sărbătoarea de suflet a comunei noastre, continuă si anul acesta in zilele de 14 si 15 August. Vă aşteptăm şi vă invit in PARCUL COMUNAL să luati parte la acest eveniment minunat!” a anunțat edilul Ionuț Dima

Sărbătoarea a fost reluată, după 1990, şi strânge toată suflarea din câteva comune vecine. De la ”Târgul mireselor“ a rămas, până astăzi, obiceiul de a se etala lada de zestre. În amintirea acelor vremuri, tinere din Coteana, Brebeni, Ipoteşti, Vâlcele, Izvoare, Schitu, îmbracă, în fiecare an, portul popular şi îl prezintă unui juriu, care stabilește câştigătoarea, punctând frumuseţea costumului, autenticitatea etc.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura