Horace Dediu este un analist româno-american, axat pe telefonia mobilă și, îndeosebi, pe compania Apple. El a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, scrie Business Magazin, anunță MEDIAFAX.
Este cunoscut pentru analizele lui referitoare la strategia de business a Apple şi pentru predicţiile referitoare la evoluţia companiei. Ţine şi câteva podcasturi pe temele studiate de el.
Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite.
A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard.
În prezent locuieşte în Helsinki (Finlanda).
Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori – printre acestea se numără bicicletele – electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de el într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga – ideea acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.
Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi micromobility.com.










