Vești proaste pentru pensionari!

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a anunțat că după marea recalculare din septembrie peste un milion și jumătate de pensionari vor avea de pierdut.

Vești proaste pentru pensionari! Șeful Casei Naționale de Pensii a subliniat că în septembrie noua pensie va fi mai mică decât cea pe care o primesc în prezent.

Concret, cei peste un milion și jumătate de pensionari vor rămâne cu suma actuală, pierzând posibilitatea de a beneficia de indexarea anuală conform ratei inflației.

”E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de nişte avantaje în decursul pensionarii şi apoi să ajungă toate la acelaşi nivel”, a declarat Daniel Baciu, preşedinte Casa Naţională de Pensii.

Șeful Casei de Pensii a ținut să precizeze că românii care au ieșit la pensie înainte de anul 2011 şi nu au beneficiat de niciun indice de corecţie vor avea parte de cele mai mari majorări ale pensiilor.

„Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari.

Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a mai spus Daniel Baciu.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura