Zeci de copii premiați la Biblioteca Județeană

Îți recomandăm

Astăzi , la Biblioteca Județeană ”Ion Minulescu” au fost premiați câștiătorii a două concursuri cu temă sportivă.

”Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, în parteneriat cu Academia Olimpică Română, filiala Olt, i-a premiat, astăzi, într-un cadrul festiv, pe participanții la cele două concursuri naționale, lansate cu puțin timp în urmă. Cele mai frumoase, autentice și bine realizate lucrări de pictură au primit girul juriului fiind premiate. Prin urmare, este vorba despre 100 de participanți, care au realizat lucrări pe teme de literatură, jurnalism sportiv și arte plastice, toți fiind premiați pentru particiapre, iar cele mai bune lucrări la ambele secțiuni au câștigat. Lucrările copiilor la Concursul Național de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” și Concursul Național de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair-Play”, au fost analizate și jurizate de oameni de specialitate, cele mai bune și relevante fiind premiate. Toți participanții au fost prezenți în Salonul Artelor „Nicolae Truță” al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, atmosfera fiind una de adevărată competiție, iar imaginile vorbesc de la sine despre efervescența din timpul festivității de premiere”, au anunțat organizatorii

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

România intră pe piața premium: ovine exportate în Algeria cu avionul

România a realizat primul transport aerian de ovine către Algeria, în premieră, anunță ANSVSA. Peste 4.000 de ovine românești au fost...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img