Zeci de sancțiuni aplicate de jandarmii olteni


În ultima săptămână peste 310 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au participat la peste 100 de misiuni, având ca obiectiv principal protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice. Prin prezența lor, jandarmii au contribuit la desfășurarea în siguranță a evenimentelor .
Pentru creșterea gradului de siguranță, au fost constituite peste 140 de patrule mixte, în cooperare cu Poliția, la care au participat peste 220 de jandarmi. Acestea au avut rolul de a preveni faptele antisociale și de a interveni prompt în sprijinul cetățenilor.
Pe parcursul săptămânii, jandarmii au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.400 lei, în special pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică, și au constatat 7 infracțiuni, atât prin acțiuni proprii, cât și în cooperare cu structurile de poliție.