Ziua comunei Cîrlogani, sărbătorită de Sfânta Maria cu muzică şi voie bună

Îți recomandăm

Ziua comunei CirloganiCea de-a șasea ediţie a Zilei comunei Cîrlogani, organizată de Consiliul Local şi Primăria Cîrlogani a fost și în acest an un succes.

Ca în fiecare an, pe 15 august, edilul Ionel Văduva a organizat Ziua Comunei, moment care cinsteşte tradiţiile şi talentele locale dar şi invitații de seamă care au răspuns prezent la frumosul eveniment.

Famili premiate cirlogani

Ziua de Sfânta Mărie este sărbătorită sub diferite forme. La noi obișnuim să ne strângem cu toții pentru a lua parte la Ziua comunei. Vă mulțumesc pentru susținerea de care mă bucur. Împreună am făcut multe lucruri frumoase, și cred cu tărie că vom înfăptui și altele pe viitor.“, a spus primarul Ionel Văduva.

Sarbatoare Cirlogani

Adunaţi cu mic cu mare în straie de sărbătoare, sătenii au fost bucuroşi de oaspeţii din afara comunei care au venit la sărbătoarea lor: Senatorul PSD Olt, Paul Stănescu, deputatul Marius Iancu, dar și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu care a venit și cu alte oficia-lităţi din judeţ. Pe scenă edilul comunei, Ionel Văduva a premiat și trei cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, momente pline de sensibilitate.

JO Cirlogani“Vinovați” de atmosfera incendiară de la Cîrlogani au fost cei de la Formația Triton Band care au oferit un spectacol pe cinste. În cadrul evenimentului au urcat pe scenă, Mariana Ionescu Căpitănescu, Luminița Țicleanu, Irina Birou, Simona Dinescu. Pentru cei tineri au fost aduși cei de la Trupa Today. Ultimul concert i-a aparţinut îndrăgitei artiste JO, care împreună cu edilul au dat startul focului de artificii. Moment care a încheiat frumosul eveniment.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ansamblul folcloric „Flori de Romanați” din Dobrosloveni, pe podium la Festivalul-Concurs „Tezaur Teleormănean”

Ansamblul folcloric „Flori de Romanați” din comuna Dobrosloveni a obținut media 9 la dans popular în cadrul Festivalului-Concurs „Tezaur...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img