Comisia Europeană a decis, vineri, să acorde 2,9 miliarde de euro pentru Ucraina, pentru acoperirea nevoilor de finanțare și menținerea funcționării administrației publice, în timp ce țara continuă să se apere în fața agresiunii Rusiei. Din această sumă, 800 de milioane de euro sunt acordate pentru prima dată prin componenta Ukraine Facility a împrumutului european destinat sprijinirii Ucrainei, precizează Executivul european, într-un comunicat de presă. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că sprijinul financiar este acordat în timp ce Ucraina continuă să implementeze reformele asumate prin Planul pentru Ucraina. „În timp ce Ucraina se apără împotriva agresiunii Rusiei, ea continuă, de asemenea, să implementeze reforme ample în cadrul Planului pentru Ucraina. Prin plata de astăzi, contribuim la protejarea stabilității financiare a Ucrainei și sprijinim investițiile care vor sta la baza redresării sale viitoare”, a declarat Ursula von der Leyen, potrivit sursei citate. „Pentru că solidaritatea europeană înseamnă sprijin concret. Europa va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a adăugat șefa Comisiei Europene. A opta tranșă acordată prin Ukraine Facility Este a opta plată realizată prin Ukraine Facility, principalul instrument financiar al UE pentru sprijinirea redresării Ucrainei, a reformelor și a parcursului său către aderarea la Uniunea Europeană. Odată cu această tranșă, sprijinul total acordat de UE prin Planul pentru Ucraina depășește 32 de miliarde de euro. Suma include contribuții externe ale statelor membre și ale țărilor partenere, precum și fonduri transferate prin Planul pentru Ucraina din împrumutul destinat sprijinirii Ucrainei. Pentru prima dată, plata include și o suplimentare provenită din cele 8,35 miliarde de euro alocate pentru 2026 prin împrumutul pentru Ucraina. Ucraina a îndeplinit mai multe condiții de reformă Plata vine după ce Ucraina a implementat reforme în mai multe domenii strategice, printre care justiția, piețele financiare, dezvoltarea resursei umane, mediul de afaceri, energia, transporturile, agricultura și tranziția verde. În urma evaluării cererii de plată depuse de Ucraina la 24 august, Consiliul UE a concluzionat că autoritățile de la Kiev au îndeplinit cu succes trei obiective de reformă asociate celei de-a opta tranșe. Au fost îndeplinite, de asemenea, o reformă restantă din cadrul celei de-a cincea tranșe, trei reforme aferente celei de-a șaptea tranșe și alte trei reforme prevăzute inițial pentru cea de-a noua tranșă. Ucraina mai are la dispoziție 33,7 miliarde de euro în 2026 Pentru restul anului 2026, Ucraina mai are la dispoziție 33,7 miliarde de euro sub formă de sprijin financiar. Din această sumă, 29,3 miliarde de euro pot fi acordate prin împrumutul pentru Ucraina: 16,6 miliarde de euro pentru consolidarea capacității industriei de apărare și 12,7 miliarde de euro pentru sprijinirea bugetului. Alte 4,4 miliarde de euro sunt disponibile în acest an prin programul inițial Ukraine Facility, tot pentru sprijin bugetar. Astfel, pentru 2026 sunt disponibile în total peste 17 miliarde de euro pentru bugetul Ucrainei, cu respectarea condițiilor stabilite prin Planul pentru Ucraina și prin acordul de finanțare. UE promite un sprijin de 90 de miliarde de euro pentru 2026 și 2027 Comisia Europeană anunță că rămâne angajată să livreze integral împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, prevăzut pentru 2026 și 2027, precum și fondurile rămase prin programul inițial Ukraine Facility. Acordarea banilor este condiționată de implementarea la timp a reformelor și a măsurilor convenite de Uniunea Europeană și Ucraina. Peste 50 de miliarde de euro prin Ukraine Facility Ukraine Facility a intrat în vigoare la 1 martie 2024 și prevede peste 50 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru Ucraina în perioada 2024-2027. Banii sunt destinați sprijinirii stabilității financiare a Ucrainei, redresării și modernizării țării, funcționării administrației publice și implementării reformelor. Planul pentru Ucraina stabilește calendarul reformelor și obiectivele care trebuie îndeplinite pentru ca tranșele financiare să fie acordate. UE și statele membre au oferit 227,4 miliarde de euro Ucrainei Împrumutul pentru Ucraina în valoare de 90 de miliarde de euro acoperă necesitățile țării pentru 2026 și 2027. Din această sumă, 60 de miliarde de euro sunt destinate consolidării capacităților de apărare și industriei de apărare, iar 30 de miliarde de euro reprezintă sprijin bugetar pentru menținerea serviciilor publice și consolidarea rezilienței economice. În total, de la începutul invaziei ruse, în 2022, UE și statele membre au acordat Ucrainei 227,4 miliarde de euro sub diverse forme de sprijin. Din această sumă, 3,8 miliarde de euro provin din veniturile generate de activele rusești imobilizate.
sursa digi24









