Primăria Slatina a anunțat că au fost ocupate toate locurile aferente probei „Semimaraton” (cu un traseu de 21 km), iar pentru proba „Cros” (cu un traseu de 7 km) mai sunt doar 40 de locuri disponibile.
Slătinenii care doresc să participe și încă nu s-au înscris, o pot face în continuare accesând următorul link: https://racetime.ro/events/10/register.
Slatina City Run va avea loc pe 15 mai, în intervalul orar 10:00-13:00.
”Vă reamintim faptul că în intervalul orar 10:00-13:00 traficul va fi restricționat circulației rutiere pe străzile: Primăverii, Cornișei, Tunari, Libertății, Aleea Eroilor și Bulevardul A.I. Cuza.” au transmis reprezentanții Primăriei Slatina.










