Primele cazuri de înțepături de căpușă, în Olt

S-a încălzit vremea, au apărut înțepăturile de căpușă. Câteva zeci de persoane au ajuns la Spitalele din Slatina și Caracal, după ce au fost înțepate de aceste insecte. Cadrele medicale reamintesc că înțepăturile de căpușe sunt foarte periculoase și pot duce, în unele cazuri, chiar la deces.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Olt, de la începutul acestui an și până la acest moment, în județ, peste 40 de persoane s-au prezentat în serviciile specializate ale Spitalului Județean de Urgență Slatina și Spitalul Municipal Caracal cu înțepături provocate de căpușe. Mai exact au fost 46, 30 dintre ele prezentându-se la cea mai mare unitate medicală din județul Olt.

Acesta este și motivul pentru care există și câteva recomandări pentru populația din județ, pentru a preveni expunerea la căpușă precum: să evite zonele cu iarbă și arbuști, păduri, în care expunerea la căpușe este foarte mare; în situația în care există acest risc de expunere, se recomandă purtarea unor haine deschise la culoare, pentru a face cât mai ușor vizibile insectele, inclusiv căpușele; se recomandă aplicarea de spray-uri împotriva insectelor; se recomandă verificarea atentă a hainelor, bagajelor și a corpului, la întoarcerea din drumeții; se recomandă verificarea și protejarea și a animalelor de companie cu produse recomandate de medicul veterinar, împotriva insectelor, inclusiv a căpușelor.

„Creșterea numărului de îmbolnăviri transmise prin căpușe este favorizată de schimbările climatice, respectiv fluctuații de temperatură și precipitații abundente, precum și vegetație”, a explicat Gabriela Gogiu, asistentă în cadrul DSP Olt.

Înțepătura de căpușă poate produce Borrelioza, o boală infecțioasă care are ca agent etiologic o spirochetă.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura