Titularizare 2026: Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele de la proba scrisă. Când se afișează rezultatele

Îți recomandăm

Peste 37.000 de candidați au participat marți, 21 iulie, la proba scrisă a concursului național de titularizare 2026. Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele de corectare, iar rezultatele inițiale vor fi afișate pe 28 iulie, urmând ca cele finale, după soluționarea contestațiilor, să fie publicate pe 4 august. Concursul național de ocupare a posturilor didactice sau a catedrelor vacante din unitățile de învățământ preuniversitar cuprinde două etape: susținerea unei inspecții speciale la clasă ori a unei probe practice, urmată de proba scrisă. Au fost publicate subiectele și baremele de la proba scrisă Ministerul Educației și Cercetării a publicat subiectele, traducerile acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru proba scrisă a concursului național de titularizare 2026. Documentele sunt disponibile pe platforma subiecte.edu.ro. Proba scrisă la titularizare 2026 Examenul scris a fost programat marți, 21 iulie, de la ora 9:00, în 117 centre de concurs organizate în toate cele 41 de județe și în municipiul București. Repartizarea celor 112 discipline de concurs este publicată pe site-urile inspectoratelor școlare județene. În cadrul probei au fost evaluate atât cunoștințele de specialitate, cât și competențele de didactica specialității, pe baza programelor aprobate prin ordin al ministrului. Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Educație și Cercetării, durata examenului este de patru ore, însă poate fi prelungită cu una sau două ore în cazul candidaților cu deficiențe de vedere sau în alte situații speciale care necesită adaptarea modului de susținere a probei. Potrivit instituției, 44 de candidați din 16 județe și din municipiul București beneficiază de astfel de măsuri pentru asigurarea egalității de șanse. Peste 37.000 de candidați au fost admiși la proba scrisă Sunt așteptați să susțină proba scrisă 37.386 de candidați care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice cel puțin nota 5. Dintre aceștia, 7.510 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă. În perioada de înscriere, la nivel național, s-au înregistrat peste 41.600 de dosare de înscriere, dintre care peste 8.600 ale absolvenților studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă. Ministerul Educației a precizat faptul că, în intervalul alocat înscrierii, candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe (drept urmare, pentru cei 37.386 de candidați care au dreptul de a participa la proba scrisă s-au înregistrat peste 39.900 de dosare de înscriere). Cele mai căutate discipline la concursul de titularizare Cele mai multe dosare de înscriere au fost înregistrate pentru: disciplina specifică învățământului preșcolar cu predare în limba română – peste 8.500 de dosare; disciplina specifică învățământului primar cu predare în limba română – peste 6.300; educație fizică și sport – profesori – peste 3.400; limba și literatura română – peste 2.250; psihopedagogie specială – peste 2.000. Când se afișează rezultatele la titularizare 2026 Primele rezultate vor fi publicate în 28 iulie, atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și pe platforma dedicată concursului. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, precum și în 29 iulie, până la ora 12:00. Acestea pot fi transmise atât la sediile inspectoratelor școlare județene, cât și prin mijloace electronice, în funcție de procedurile stabilite de fiecare inspectorat. Rezultatele finale vor fi afișate în 4 august, la inspectoratele școlare și online. Cum se face repartizarea pe posturi și ce note sunt necesare pentru angajare Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 5 – 6 august. Pentru obținerea unui post de titular, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau la inspecția specială la clasă. Pentru ocuparea unui post pe perioadă determinată, ca profesor suplinitor, este necesară obținerea cel puțin a notei 5 la ambele probe (la proba scrisă şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.)

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în primele cinci luni din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img