AUR se află pe primul loc în intenţia de vot la alegerile parlamentare, cu 34%, urmat de PSD – 23% şi PNL – 21%, potrivit unui sondaj CURS realizat la nivel naţional în perioada 14-24 iulie.
USR este creditat cu 9%, UDMR cu 4%, SOS România cu 3%, iar PNRR-Piedone şi Acţiunea Conservatoare ar obţine fiecare câte 2% dintre voturile celor care declară că s-ar prezenta la urne dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, informează un comunicat de presă remis duminică Agerpres.
Conform cercetării, opt din zece români consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce 16% dintre respondenţi apreciază că direcţia este una bună.
Încrederea în personalitățile politice
În privinţa încrederii în personalităţile politice, Călin Georgescu înregistrează cel mai ridicat nivel – 33%, fiind urmat de Nicuşor Dan – 30%, George Simion – 24%, Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu – câte 23%, precum şi Cristian Popescu Piedone – 18%. Niciunul dintre liderii evaluaţi nu beneficiază de încrederea majorităţii respondenţilor.
Armata ocupă primul loc în clasamentul instituţiilor, 81% dintre cei chestionaţi declarând că au o părere bună sau foarte bună despre aceasta. Urmează Biserica, cu 79%, şi Pompierii şi SMURD, cu 66%.
Sursă: digi24.ro










