Valul de căldură se extinde în România. ANM a emis noi alerte de caniculă: temperaturile vor ajunge la 40°C

Îți recomandăm

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de caniculă, între care un Cod portocaliu valabil de vineri, 31 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 1 august, la aceeași oră, în județele Bihor, Arad și Timiș, unde sunt prognozate maxime de aproximativ 38 de grade și nopți tropicale. Valul de căldură se va extinde și se va intensifica, temperaturile ajungând până la 40 de grade în zilele următoare. Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat la Digi24 că nu exclude emiterea unui Cod roșu.

Cod portocaliu de caniculă Administrația Națională de Meteorologie a emis noi alerte de caniculă, în condițiile în care valul de căldură se extinde și se intensifică. Județele Bihor, Arad și Timiș se vor afla sub Cod portocaliu de vineri, 31 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 1 august, la aceeași oră. În cele trei județe, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime cuprinse între 20 și 24 de grade. „Având în vedere extinderea valului de căldură, atât în ceea ce privește intensitatea, cât și aria de cuprindere, primul Cod portocaliu din acest episod de la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august va viza județele Bihor, Arad și Timiș. Acolo, valorile de 38 de grade vor caracteriza o vreme caniculară. Noaptea va fi tropicală, cu minime de 20–24 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va putea depăși pragul critic de 80 de unități”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi24. Cod galben în opt județe Până vineri, 31 iulie, ora 10:00, județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare se află sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în Câmpia de Vest și în vestul și sudul Olteniei. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime de 20–24 de grade. Un alt Cod galben va fi valabil de vineri, 31 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 1 august, ora 10:00, în nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului și vestul și sudul Olteniei. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 35 de grade. În nordul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei, precum și în sudul Banatului, maximele vor ajunge la 36–37 de grade. Pe arii restrânse, minimele nocturne vor fi de 20–22 de grade. Elena Mateescu: Un Cod roșu de caniculă nu este exclus Directorul ANM a precizat că aria avertizărilor Cod galben și Cod portocaliu ar putea fi extinsă în următoarele zile. De duminică, temperaturile ar putea ajunge la 39–40 de grade, în special în vestul țării. Întrebată dacă ar putea fi emis și un Cod roșu de caniculă, Elena Mateescu a răspuns: „Având în vedere intensitatea valului de căldură, aria și durata acestuia, nu trebuie să excludem această probabilitate”. Valul de căldură ar urma să persiste cel puțin în prima decadă a lunii august și să se intensifice începând de săptămâna viitoare. „Cel puțin prima decadă a lunii august va fi caracterizată de un regim al temperaturilor foarte ridicat. De la începutul săptămânii viitoare și, mai ales, de la mijlocul săptămânii, valorile vor ajunge la 39–40 de grade, inclusiv în partea de sud și sud-est a țării”, a explicat directorul ANM. Valul de căldură se extinde în țară Informarea meteorologică emisă de ANM este valabilă în intervalul 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00. În această perioadă, valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat. Va fi caniculă în Banat, Crișana și vestul Olteniei, iar de vineri, 31 iulie, temperaturile foarte ridicate vor cuprinde zone tot mai extinse din Maramureș, Transilvania și restul Olteniei, precum și, izolat, celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar în Câmpia de Vest vor ajunge la 38–39 de grade sâmbătă și duminică. În vestul țării, pe litoral și pe suprafețe restrânse din celelalte regiuni, nopțile vor deveni tropicale, cu minime de 20–23 de grade și valori de 23–24 de grade în Dealurile de Vest. ANM avertizează că valul de căldură va persista și în perioada 3–9 august și se va intensifica, vremea devenind caniculară, cu disconfort termic accentuat pe arii extinse. Cum va fi vremea în București În București, vremea va fi călduroasă, iar temperaturile maxime se vor situa între 32 și 34 de grade până la 1 august. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. În weekend, maximele vor ajunge la 33–34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități și îl va atinge duminică. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 15 și 19 grade. Pentru Capitală este în vigoare o informare meteorologică privind valul de căldură și disconfortul termic până luni, 3 august, ora 10:00.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Lt. Bobaru Vasile din cadrul IPJ Olt dă o mână de ajutor în combaterea incendiilor de pădure din Franța

Lt. Bobaru Vasile, ofițer al Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img