Parlamentul se reunește într-o nouă sesiune extraordinară. Ce proiecte importante vor fi dezbătute în această săptămână

Îți recomandăm

Parlamentul intră într-o nouă sesiune extraordinară, programată în perioada 3-6 august, în cadrul căreia senatorii și deputații vor dezbate mai multe proiecte legislative.

Senatul a fost convocat pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității, un jalon prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care are o valoare de aproximativ un miliard de euro.

Potrivit programului publicat pe site-ul Senatului, luni și joi vor avea loc ședințe ale comisiilor permanente, iar marți și miercuri senatorii se vor reuni în plen. Și Camera Deputaților va avea un program de lucru în sesiune extraordinară.

Luni și miercuri sunt programate ședințe de plen cu vot final, în timp ce marți și joi vor avea loc lucrări în comisiile de specialitate. Printre proiectele aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se numără propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, precum și alte inițiative legislative adoptate anterior de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Sursă: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Prognoza meteo actualizată: ANM a prelungit codul roşu de caniculă până marţi, dar miercuri și joi se anunță a fi cele mai calduroase

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prelungit până pe 4 august avertizarea Cod roşu de căldură intensă şi temperaturi extreme,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img