Deputatul de Olt, Gigel Știrbu critică dur inițiativa legislativă care ar introduce obligativitatea, pentru anumite categorii de oficiali, de a săruta Drapelul Național în cadrul ceremoniilor organizate de Ziua Drapelului Național. Parlamentarul liberal susține că patriotismul nu poate fi impus prin lege și nici măsurat prin gesturi publice obligatorii.
Potrivit lui Gigel Știrbu, proiectul inițiat de parlamentari AUR și susținut prin semnătură inclusiv de parlamentari PSD prevede sancțiuni cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru oficialii care ar refuza să sărute Tricolorul în cadrul ceremoniilor. Deputatul afirmă că inițiatorii aduc în discuție inclusiv răspunderea pentru abuz în serviciu în situația neparticipării la astfel de manifestări.
Știrbu consideră că o asemenea abordare riscă să transforme respectul datorat simbolurilor naționale într-o obligație demonstrativă, sancționată de stat.„Aceasta nu este iubire de țară. Este patriotism cu chitanță, este spectacol politic, este parada zgomotoasă a celor care cred că dragostea pentru România se măsoară în gesturi executate la comandă și în amenzi aplicate de stat”, a declarat deputatul Gigel Știrbu.
Parlamentarul subliniază că respectul față de simbolurile naționale trebuie să rămână unul profund și solemn, amintind că s-a numărat printre inițiatorii proiectului prin care Imnul Național este intonat la începutul fiecărei ședințe comune a Parlamentului.
„Am făcut-o pentru că Parlamentul trebuie să-și înceapă lucrările sub semnul solemn al națiunii pe care o reprezintă. Dar una este respectarea solemnă a simbolurilor statului și cu totul alta este transformarea patriotismului într-un test obligatoriu de supunere publică”, a precizat Știrbu.
În opinia deputatului de Olt, patriotismul trebuie demonstrat în primul rând prin conduită, prin respectarea legii, administrarea corectă a banului public și responsabilitatea celor aflați în funcții publice, nu prin gesturi făcute în fața camerelor de filmat.
„Nu trebuie să săruți Tricolorul în fața camerelor pentru a demonstra că ești român. Trebuie să nu-l trădezi prin faptele tale! Să fii patriot înseamnă să-ți iubești țara în fiecare zi, nu doar atunci când sunt aprinse camerele de filmat”, a transmis parlamentarul.
Gigel Știrbu susține că patriotismul presupune muncă cinstită, respect pentru familie, școală, lege și adevăr, dar și responsabilitate din partea celor care administrează instituțiile statului. Deputatul lansează totodată un atac la adresa politicienilor care, în opinia sa, folosesc simbolurile naționale pentru imagine, în timp ce comportamentul lor public contrazice valorile pe care pretind că le apără.
„Poți să săruți Tricolorul de o mie de ori și să fii, în același timp, un hoț, un impostor și un trădător al interesului public. Poți să cânți Imnul cu mâna pe inimă, iar după ceremonie să bagi mâna în bugetul statului”, afirmă Știrbu. În final, parlamentarul liberal susține că România are nevoie de responsabilitate și integritate, nu de manifestări patriotice impuse prin sancțiuni.
„România nu are nevoie de patrioți de paradă, nu are nevoie de patriotism obligatoriu, regizat și sancționat prin amendă. Are nevoie de cetățeni cinstiți, de oameni politici responsabili și de instituții care își fac datoria. Respectul pentru Drapel nu se impune cu agentul constatator, iar dragostea de țară nu se execută la comandă. Demnitatea națională nu se dovedește printr-un sărut dat de frica amenzii. Tricolorul trebuie purtat în inimă, nu folosit ca decor electoral. Patriotismul nu se declară, nu se mimează, nu se amendează. Patriotismul se trăiește!”, a declarat deputatul Gigel Știrbu.










