A început un nou an școlar, iar odată cu el începe și un nou an de activități pentru copiii din Dobrosloveni.
Reprezentanții Primăriei Dobrosloveni au prezentat toate posibilitățile pe care le au copiii din localitate în această perioadă, pentru că, de la un an la altul, numărul activităților crește, iar oferta pentru copii devine tot mai bogată.
În această perioadă avem înscrieri la:
- Canto
- Percuție
- Dansuri populare-Ansamblurile Romula Malva și Flori de Romanați
- Tenis de masă
- Fotbal-Clubul Gladius Dobrosloveni.
”Un lucru este important de precizat: acestea nu sunt activități private. Fiecare dintre ele se desfășoară în baza unor contracte, colaborări și parteneriate cu instituții și structuri de profil, prin instructori, profesori și antrenori care activează în cadrul acestor structuri. Printre partenerii implicați se numără Școala Populară de Arte și Meserii Slatina, Clubul Sportiv Școlar Slatina și structurile sportive locale, alături de celelalte instituții care contribuie la desfășurarea acestor programe. Cu excepția activității de fotbal, care se desfășoară în cadrul Clubului Gladius Dobrosloveni și presupune costurile specifice pregătirii sportive (taxă lunară-150 lei) și a clasei de percuție (taxă modică, unică pe trei ani de curs-cost stabilit până la finele lunii octombrie de către Școala Populară de Artă), toate celelalte activități prezentate sunt gratuite pentru copiii din comunitatea noastră. Ne dorim ca accesul la cultură, artă și sport să nu fie condiționat de posibilitățile financiare ale familiei. Copiii din Dobrosloveni merită să aibă acces la pregătire de calitate, la profesori și instructori bine pregătiți și la oportunități care să le poată deschide drumuri mai departe.” este mesajul Primăriei Dobrosloveni.
Acolo unde cursurile se desfășoară în cadrul unor forme de pregătire recunoscute de instituțiile partenere, copiii pot beneficia, la finalul parcursului de pregătire, de documentele sau diplomele prevăzute de acestea.









