Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 26 septembrie, pe Drumul Județean 643, în afara localității Osica de Jos. O tânără de numai 24 de ani și-a pierdut viața, iar o femeie de 55 de ani a fost rănită și transportată la spital.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, accidentul a fost anunțat printr-un apel la 112, în jurul orei 09:50. La fața locului au intervenit polițiștiii din cadrul Poliției municipiului Caracal.
Din primele verificări efectuate de oamenii legii, autoturismul era condus de o tânără de 24 de ani, din comuna Fălcoiu. În împrejurări care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Impactul a avut urmări dramatice. Conducătoarea auto a decedat, în ciuda intervenției echipajelor sosite la locul accidentului. O altă femeie, în vârstă de 55 de ani, tot din comuna Fălcoiu, a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care autoturismul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.









