Un număr de 132 de câini și pisici au fost sterilizați gratuit la Slatina, în cadrul unei campanii organizate de Asociația „Sara 4 Life – Pentru oameni. Pentru animale. Pentru viață.”, cu sprijinul Primăriei municipiului Slatina.
În spatele acestei acțiuni se află eforturile unei echipe formate din doar trei persoane, care se ocupă de întreaga organizare, de la programări și informarea proprietarilor de animale până la asigurarea condițiilor necesare desfășurării intervențiilor.

Campania a fost realizată în colaborare cu Asociația „Smeura – Sterilizări Gratuite”, în baza unui parteneriat construit în timp. Primăria Slatina a sprijinit acțiunea prin punerea la dispoziție a locației și asigurarea mesei pentru echipa medicală.
Reprezentanții Asociației „Sara 4 Life” subliniază importanța sterilizării în prevenirea abandonului și reducerea numărului de animale fără stăpân, încurajând proprietarii să dea dovadă de responsabilitate față de animalele de companie.









