În repetate rânduri, primăria Osica de Sus a fost acuzată, de gurile rele, că nu se implică în reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferata. Acum, adevărul a ieșit la iveală, iar primarul localității, Gheorghe Manicea, a explicat de ce acest obiectiv nu a fost modernizat până în prezent:
“Deoarece în spațiul public au apărut informații conform cărora primăria Osica de Sus nu a făcut demersuri pentru reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferata ținem să facem câteva precizări:
- calea ferată nu se află în patrimoniul Primăriei Osica de Sus și nu se pot investi bani în modernizarea acestui obiectiv;
- primăria Osica de Sus a făcut nenumărate demersuri către Căile Ferate Române pentru reabilitarea trecerii la nivel cu calea ferată însă nu au fost soluționate.
Anumiți candidați aleg să dezinformeze în loc să se informeze chiar de la colegii lor de partid care se pare că încasează banii degeaba în Consiliul Local. În nenumărate rânduri s-a discutat legat de acest aspect și am transmis tuturor că nu putem face mai mult din moment ce Căile Ferate nu acționează.” a declarat edilul comunei Osica de Sus.










