Oltul nu va scăpa de ploi până vineri

Îți recomandăm

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din 25 de judeţe, până vineri dimineaţa.

Astfel, în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 8 octombrie, ora 10:00, pe durata primului Cod galben, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Judeţele afectate de fenomenele meteorologice prognozate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar în sudul şi sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi ploi moderate cantitativ, dar pe arii mai restrânse.

Potrivit meteorologilor, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în intervalul 8 octombrie, ora 10:00 – 9 octombrie, ora 10:00, când în Moldova, local în Muntenia, Carpaţii Meridionali şi sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi la munte, 50 – 70 l/mp.

Pe lista judeţelor vizate de această atenţionare se află: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Adio, haine subțiri: Oltul intră la „congelator” de luni, sub amenințarea brumei târzii

Primăvara face un pas înapoi în județul Olt, unde Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare radicală de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img