Ambulanțierii au primit promisiuni din partea guvernanților

Îți recomandăm

Sindicaliștii din Ambulanță au avut o întâlnire cu reprezentanții Guvernului. Federația Națională Sindicală „Ambulanța” a fost chemată la negocieri după ce a fost deschis conflictul de muncă.

În principal, ambulanțierii cer suplimentarea cu personal și bani pentru salarii și cheltuieli. În urma discuțiilor aceștia au obținut promisiunea guvernanților că vor fi soluționate toate cele cinci puncte de pe lista lor de revendicări.

Astfel că vor fi create 1.000 de posturi suplimentate pe perioadă determinată pentru Serviciile Publice de Ambulanță.
” După prezentarea nevoii definitivării a acestor posturi cu argumente solide, Premierul susținut de cei doi miniștri a decis clar că este de acord cu definitivarea acelor posturi pe perioadă nedeterminată. Totodată am convenit că se impune repartizarea acestor posturi în serviciile de ambulanță cu responsabilitate, justificat, astfel că, aceste posturi să fie ocupate în totalitate, și cu respectarea procedurilor legale de
ocupare. Se va aloca buget pentru acordarea stimulentului de risc care nu a fost acordat pe întreaga perioadă de Stare de urgență, adică din 16 martie 2020. Se va aloca buget pentru acordarea sporului de recunoștință de 20% la salariul de bază în toate serviciile de ambulanță.
Referitor la solicitarea noastră de creștere a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, s-a convenit creșterea cu 25% a sporului pentru personalul operativ din serviciile de ambulanță. Solicitarea noastră de a reașeza salariul de bază al asistentului medical din serviciile de ambulanță, conform propunerii atașate , aplicabil începând cu 01 ianuarie 2021.
Referitor la reașezarea salariilor de bază ale membrilor comitetelor directoare, conform propunerilor noastre, s-a spus direct, „nu acum”. Se are în vedere regândirea salarizării personalului bugetar în anul viitor. La solicitarea noastră de a acorda începând cu 01ianuarie 2021 pentru tot personalul din serviciile de ambulanță salariul de bază corespunzător grilei din anul 2022, am primit un răspuns clar: „nu este
posibil”. Aceste categorii de personal vor beneficia începând cu 01 ianuarie 2021 de creșterea corespunzătoare grilei 2021.
Asigurarea pensiei de urmaș familiei angajatului din serviciile de ambulanță care decedează în lupta cu COVID-19. Am prezentat situația cu numărul de decese în aceste condiții din serviciile de ambulanță. Nu am primit un răspuns favorabil la această dată.
În concluzie, în întâlnirea noastră cu reprezentanții Guvernului s-a obținut soluționarea favorabilă nouă a trei puncte din cinci. Considerăm că întâlnirea a fost un câștig pentru majoritatea angajaților din serviciile de ambulanță, cu regretul că nu am reușit să obținem răspuns favorabil pentru tot personalul”, au anunțat reprezentanții Sindicatului Ambulanța.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img