Biroul Permanent Județean al PSD Olt a dizolvat conducerea organizației din Caracal și l-a desemnat pe Doldurea Ion Marian ca președinte interimar. PSD Caracal a fost condus de deputatul Dan Ciocan.
Potrivit unui comunicat transmis, sambata, de PSD Olt, Biroul Permanent Județean arată că dizolvarea conducerii PSD Caracal și desemnarea lui Doldurea Ion Marian în calitate de președinte interimar au venit deoarece în cadrul organizației a fost „încălcat frecvent și grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfașoare în interiorul partidului”.
„Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa si comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretam cele intamplate in cadrul organizatiei, dar consideram ca decenta si dialogul au fost si raman valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt. Intr-o perioada dificila, avem nevoie de stabilitate si loialitate, tocmai de aceea, ramanem, ca de fiecare data, alaturi de membrii nostri, pe care ii asiguram de tot sprijinul si experienta politica a conducerii judetene si centrale, in realizarea tuturor obiectivelor electorale si de organizare interna”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.
{module GAdsense articol}










