Prinși drogați la volan

Îți recomandăm

drogati la volanDoi șoferi, de 22 de ani și de 20 de ani,  au fost depistați week-end-ul acesta drogați la volan.

Pe raza orașelor Drăgănești și Slatina doi șoferi tineri care consumaseră substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan au fost depistați de polițștii de la rutieră.

Pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești Olt, a fost depistat un bărbat de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.

 „Cu ocazia testării sale cu analizatorul de droguri ,,Aquila”, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța T1C MDMA(metilamfetamină). Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice. În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Un alt șofer, de 20 de ani, a fost depistat în Slatina drogat la volan, duminică la ora 1.00 noaptea, pe  pe strada Primăverii.

 „Cu ocazia testării sale cu analizatorul de droguri ,,Aquila”, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța THC (tetra-hydro-cannabinol).”, confirmă IPJ Olt.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

15 milioane de lei pentru partide, în iulie. PSD, AUR, PNL, campioni la capitolul încasări din banii statului

Partidele politice parlamentare din România continuă să primească subvenții consistente de la bugetul statului, în ciuda reducerilor operate în...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img