După revolta legumicultorilor care nu sunt de acord cu modificarea programelor de minimis, urmează crescătorii de animale. Legea privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproductie în sectorul de creștere a bubalinelor, votată de Parlament, în septembrie a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis .
Actul normativ prevede ca fermierii să poată primi sprijin pentru mărirea fermelor și pentru asocierea în cooperative. Suma prevăzută este de 30 de milioane de lei, din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
‘Ignoranța și incompetența președintelui Klaus Iohannis fac din nou victime, de data aceasta în rândul crescatorilor de bivoli și bivolite sau cei care își doresc să înceapă o afacere în acest domeniu.
Iohannis a respins Legea privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproductie în sectorul de creștere a bubalinelor, votată de Parlament, în septembrie. Președintele Iohannis nu știe și nici a fost informat că România este a doua țară, după Italia unde se cresc bivoli, în Europa fiind numai 6 țări unde există astfel de ferme’, a declarat deputatul PSD Olt, Marius Iancu.
În acest moment, în România mai sunt aproximativ 9.000 de exemplare de bivoli, față de 228.000 câte erau în 1989.
Bivolul face parte din brandul național, iar acest proiect legislativ al cărui inițiator am fost, sprijină fermierii și viitorii fermieri care vor să continue una din tradițiile acestei țări.
‘În România normală pe care și-o imaginează Klaus Iohannis, creșterea bivolilor nu își are locul și, din câte se pare, nici dezvoltarea agriculturii românești’, a subliniat Iancu.
{module GAdsense articol}










