CÂND ÎNCEPE VACANȚA DE PAȘTE. CÂTE ZILE LIBERE VOR AVEA ELEVII

Îți recomandăm

Vești bune pentru elevi! Când va începe vacanța de Paște în anul școlar 2021 – 2022. Câte zile libere vor avea elevii anul acesta?

Vești bune pentru elevi. Vacanța de Paște, în anul școlar 2021 – 2022, va fi de două săptămâni. Elevii vor avea parte de 14 zile libere, iar calendarul cuprinde și perioada Paștelui și ziua de 1 Mai, arată romaniatv.net.

În structura anului școlar 2021 – 2022 este prevăzută o vacanță de două săptămâni pentru elevi, primăvara aceasta. Nu va exista o diferență între vacanță de primăvară și cea de Paște, astfel că va începe din data de 15 aprilie 2022 până la data de 1 Mai 2022, duminică. Elevii vor fi în vacanță și de Paștele Catolic, și de Paștele Ortodox, dar și de 1 Mai (zi care va fi duminică).

Elevii se vor reîntoarce la cursuri abia din data de 2 Mai, iar până la finalul anulul școlar 2021 – 2022 nu vor mai avea parte de alte vacanțe. Singura zi liberă va fi de 1 Iunie, când pică Ziua Copilului (zi care va fi miercuri).

Vacanța de vară pentru elevi va începe din data de 11 iunie 2022. Elevii claselor a XII-a, XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile abia în data de 27 mai 2022. Iar elevii de clasa a VIII-a vor intra în vacanță din data de 3 iunie 2022.

Ce zile libere sunt pentru români, în 2022
Zile libere în 2022:

1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
22 aprilie (Vinerea Mare);
24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
2 decembrie – zi liberă adoptată de Guvern;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Caracal: Cinci medalii de AUR pentru Eduard Florin Ștefan

Elev al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Titulescu” din municipiul Caracal, ȘTEFAN Eduard-Florin a strălucit la nivel internațional la competițiile din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img