Lege promulgată. Casele teritoriale de pensii vor informa și angajatorul cu privire la decizia de pensionare a unui angajat

Îți recomandăm

Casele teritoriale de pensii vor fi obligate să informeze angajatorul în privinţa deciziei de pensionare a angajatului. În prezent, decizia este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care casele teritoriale de pensii vor fi obligate să informeze angajatorul în privinţa deciziei de pensionare a angajatului.

„Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parţiale sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia”, prevede legea, scrie Agerpres.

În prezent, decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare, fără a fi comunicat şi angajatorului faptul că a fost emisă şi data emiterii acesteia.

sursa DIGi 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Lista Guvernului Tomac se schimbă: nume noi la Mediu, Transporturi, Dezvoltare

Premierul desemnat Eugen Tomac intră luni în prima rundă de negocieri cu partidele din fosta coaliție de guvernare, în încercarea de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img