Caravana Educatiei a ajuns astăzi, marți , 3 mai, la Piatra Olt. Caravana este un proiect național care se va desfășura sub forma unei caravane prin care copiii din mediu rural si urban mic, aflați în pragul primului examen serios-evaluarea națională.
” Caravana Educației a venit astăzi, pentru prima dată, în județul nostru și a făcut cunoștință cu elevii de clasa a VIII-a, din Piatra Sat, care vor beneficia de programul gratuit de lecții suplimentare la limba română și matematică, în vederea susținerii Evaluării Naționale.Noi, tinerii social democrați olteni, vedem în această inițiativă un proiect de viitor pentru viitorul tinerilor elevi, pe care ne dorim să-l implementăm anual, în cât mai multe localități din județul nostru” , au anunțat organizatorii
Profesorii implicați în proiect au oferit o lecție gratuită pentru 20 de elevi .Caravana Educației este un program gratuit de ”meditații”, care cuprinde un set de câte 10 lecții pentru limba română și matematică, adresat elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural și urban mic.
” La nivelul Județului Olt, proiectul se va desfășura în patru localități: Piatra Sat, Oporelu, Optași și Pleșoiu.În plus, elevii care vor dori să-și completeze lecțiile de la clasă, pot beneficia de programul video de lecții, accesând link-ul: https://caravanaeducatiei.ro/. Demersul a fost inițiat de TSD România, cu ajutorul filialelor județene, și își propune să ofere un ajutor suplimentar tuturor copiilor de clasa a VIII-a, care au nevoie de sprijin pentru promovarea Evaluării Naționale”, a completat aceeași sursă.










