Grădiniță reabilitată, dar nefolosită – Ce spun autoritățile

Îți recomandăm

Caz revoltător în județul Botoșani. După ce o grădiniță a fost închisă în 2017 din cauza lipsei de elevi, în 2018 autoritățile au decis să o reabiliteze. Acum, clădirea, în care s-au investit 200.000 de lei, stă nefolosită de mai bine de patru ani. 

Unitatea școlară, situată în cătunul Gârbeni, comuna Havârna, aflată la peste 50 de kilometri de municipiul Botoșani, a fost reabilitată parțial în 2018. S-au montat băi în interior, s-au tras apă și canalizare și au fost refăcute câteva săli de clasă.

Localnicii spun că Primăria intenționa să cazeze refugiați ucraineni sau să transforme clădirea în centru pentru persoanele în vârstă, dar nici asta nu s-a întâmplat.

„Au pregătit pentru refugiați, că aduc refugiati… N-au mai adus. Adică n-au poposit aici, la noi, s-au dus ei la orașe mai mari”, spune un localnic.

Conducerea localității spune că ar fi fost nevoie de o grădiniță reabilitată pentru toți copiii din zonă, dar majoritatea au plecat, între timp, în străinătate sau la oraș.

„Era necesar să readucem, să putem crește numărul de copii aici, dar toți au plecat înafară, vă dați seama”, a precizat Dragoș Gușu, viceprimarul comunei Havârna.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

INFORMARE  COMUNA ICOANA                          

COMUNA ICOANA intenţionează să solicite de la  AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI OLT – Etapa II  privind evaluarea impactului anumitor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img