Senatorul de Olt, Siminica Mirea, critică aspru deciziile luate în neștiință care au făcut ca astăzi, România, să dețină cel mai scump MWh din Europa! Astfel, modelul compensării este un eșec total luând în considerare cifrele absurde la care se tranzacționează energia electrică și gazele naturale în România.
”Propunerea noastră de REGLEMENTARE a pieței energiei este cât se poate de necesară, modelul COMPENSĂRII, propus de cei de dreaptă, fiind un eșec total luând în considerare cifrele absurde la care se tranzacționează energia electrică și gazele naturale în România.
Banca Națională Română critică liberalizarea haotică a pieței de energie, realizată de guveranrea de dreapta, care a condus, fără dar și poatae, la o inflație mult mai mare decât cea din Europa. În acest sens, revenirea la o piață reglementată, pe o durată limitată, este cea mai corectă soluție pentru depășirea actualei crize.
Prin comparație, în decembrie 2020, țara noastră avea o inflație de 2%, iar în Uniunea Europeană era de 0,3%. În prezent, România are o inflație de 15%, în timp ce în UE este de 8,6%.
Deciziile luate în neștiință au făcut ca astăzi, România, să dețină cel mai scump MWh din Europa!” a precizat paramentarul oltean.










