Localitățile Studina, Grădinile și Brastavățu au demarat proiectul privind introducerea sistemului de alimentare cu gaze naturale în cele trei comune. Este vorba de o investiție de peste 86 de milioane de lei, din care valoare nerambursabilă de peste 61,6 milioane de lei și o contribuție de la bugetul naționale de aproape 11 milioane de lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale și interconectivitate la rețeaua de transport și distribuție gaze naturale, prin înființarea unui sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Studina, Grădinile si Brastavățu.
Potrivit proiectului cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020:”Comuna Studina va beneficia de o rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 59,373 km, din care rețea de distribuție gaze naturale funcționând în regim de presiune înaltă – 29,482 km și rețea de distribuție gaze naturale funcționând în regim de presiune medie – 29,891km, care asigură minimum 1010 de branșamente în comuna Studina, județul Olt;
– Comuna Grădinile – o rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 19,064 km, din care rețea distribuție gaze naturale funcționând în regim de presiune medie – 19,064 km, care asigură minimum 622 de branșamente în comuna Grădinile, județul Olt;
– Comuna Brastavățu – o rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 52,080 km, din care rețea distribuție gaze naturale funcționând în regim de presiune medie – 52,080 km, care asigură minimum 2090 branșamente în comuna Brastavățu, județul Olt.”
Prin proiectul care urmează să fie implementat, se propune inființarea unui sistem inteligent de distribuție gaze naturale în localitatileStudina,Gradinile si Brastavatu, Judetul Olt, scopul investiției fiind asigurarea unui sistem modern și eficient, cu creșterea flexibilității și eficienței în operare a rețelelor de gaze naturale, îmbunătățirea nivelului de trai al populației prin ridicarea substanțială a gradului de confort al gospodăriilor din mediul rural, reducerea impactului asupra mediului (tăierea pădurilor, reducerea poluării) și o mai bună dezvoltare economică a zonei.










