S-a emis autorizația pentru tronsonul 4 al drumului expres Craiova–Slatina-Pitești

Îți recomandăm

Drumul expres Pitești-Craiova prinde tot mai mult contur. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis miercuri autorizația de construire pentru tronsonul 4, de la kilometrul 89 la kilometrul 116, din drumul expres Craiova – Pitești.

Astfel, se autorizează execuția lucrărilor numai în culoarul expropriat prin Hotărârea nr. 469 din 11 iunie 2020. Amintim că această autorizație este în conformitate cu documentul de autorizare emis în prealabil de CTE CNAIR și valabilitatea ei se întinde pe toată perioada implementării proiectului. Lucrările de artă, la podurile pentru drumul de legătură, la pasajul pentru nodul rutier, precum și cele de colectare și evacuare a apelor pluviale, hidotehnice și de siguranța circulației reprezintă o parte importantă din acțiunile ce urmează a fi executate conform acestei autorizații”, a transmis CNAIR.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 389,24 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, termen calculat de la data începerii efective a lucrărilor.

Drumul va cuprinde 30 de structuri cu lungimea totala de 1.680 de metri (14 pasaje si 16 poduri);

  • 28 de podete;
  • 2 noduri rutiere: la Podul Brosteni (pentru legatura cu DN65A si DN65), respectiv la Catanele (pentru legatura cu A1);

– este prevazuta o baza de intretinere si deszapezire la Oarja;

– vor exista doua spatii de parcare/servicii, amplasate de-o parte si de alta a drumului

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Top 10 cele mai liniștite și puțin aglomerate destinații

Experții în turism au realizat un clasament al celor mai liniștite destinații de vacanță pentru vara anului 2026, iar...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img