Sindicatul EUROPOL spune că într-o structură de Poliție s-a primit o adresă prin care le cere polițiștilor rutieri să „argumenteze” motivul pentru care au aplicat AVERTISMENTE într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi.
„Un astfel de demers este fără precedent, nu are niciun temei legal și reprezintă transmitere subliminală polițiștilor să nu mai aplice avertismente, ci doar amenzi. (…)
Justificarea muncii lor este realizată prin munca subalternilor. Veți vedea cifre pompoase, dar în continuare România este pe primul loc la accidente în care mor oameni pe drumurile publice.
Nu este pentru prima dată când am făcut publice discuțile în care șefii îi îndemnau pe subalteni să aplice amenzi că sunt în urmă. Asta nu reduce accidentele”, a spus Cosmin Andreica la Realitatea PLUS.
„Viteză, alcool și neacordare de prioritate sunt principalele fapte amendate. Se înțelege că prin aceste acțiuni se diminuează accidentele, dar ni s-a demonstrat că nu sunt eficiente aceste acțiuni”, a mai spus liderul de sindicat.
„În Poliția Română tocmai a fost declanșată o amplă acțiune de intimidare a polițiștilor rutieri care aplică „AVERTISMENT”. Este pentru prima dată când se admite, ÎN SCRIS, faptul că polițiștii sunt obligați să aplice amendă, indiferent de circumstanțe, cu afectarea gravă a independenței agentului constatator care este singurul în măsură să aprecieze asupra faptei constatate.










