55 de ani de la inaugurarea Cartierului general al NATO de la Bruxelles (16 octombrie)

Îți recomandăm

Înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, la 4 aprilie 1949, a impus necesitatea funcţionării organizaţiei într-un sediu dedicat, astfel cartierul general al Alianţei fiind stabilit la Londra, pe 13 Belgrave Square.

Dezvoltarea organizaţiei a impus funcţionarea într-un sediu adecvat. În aprilie 1952, cartierul general al NATO a fost mutat la Paris, fiind găzduit, într-o primă instanţă, de Palais de Chaillot, iar ulterior, din anul 1960, de o clădire construită special în acest scop în Port Dauphine, conform www.nato.int.



Decizia Franţei de a se retrage din structura de comandă militară integrată a NATO, inclusă într-un memorandum adresat, la 10 martie 1966, celor 14 state membre, a impus de această dată mutarea sediului Alianţei la Bruxelles. Situaţia generată de această motivaţie politică a determinat lucrări ample desfăşurate într-un timp record – circa şase luni – pentru ridicarea sediului cartierului general al Alianţei Nord-Atlantice. În documentul avansat statelor membre NATO, guvernul francez anunţa retragerea personalului militar din cartierul general al NATO, încheierea participării forţelor militare franceze sub comandă internaţională integrată şi cerea, totodată, îndepărtarea de pe teritoriul naţional francez a cartierului general al Alianţei, a unităţilor aliate şi altor facilităţi şi baze care nu se aflau sub autoritatea guvernului francez. În context, Franţa nu a pus la îndoială funcţionarea Tratatului de la Washington şi a sprijinit continuarea funcţionării Alianţei Atlantice, conform www.nato.int. Adoptarea acestei decizii de către guvernul francez a survenit după ce, în martie 1959, generalul Charles de Gaulle a refuzat să integreze sistemele de apărare aeriană ale Franţei în sistemul NATO, a retras flota franceză mediteraneeană de sub controlul NATO şi a interzis Statelor Unite să staţioneze arme nucleare şi sistemele de lansare dedicate pe teritoriul naţional francez. În anul 1960, liderul francez a încercat să revizuiască Tratatul de la Washington, în conformitate cu prevederile Articolului 12, însă nu a fost susţinut de alte state membre.

La începutul lunii iunie 1966, Consiliul Nord-Atlantic (NAC) a decis să transfere cartierul militar al Alianţei în afara teritoriului Franţei, într-o locaţie, de preferinţă, din Benelux. În septembrie 1966, Comitetul pentru planificarea apărării a convenit asupra mutării Comandamentului suprem aliat din Europa (SHAPE) de la Voluceau-Rocquencourt, din apropiere de Versailles, la Chievres-Casteau, în apropiere de Mons, Belgia, de la data de 1 aprilie 1967.



Într-o scrisoare, datată 3 mai 1966, Comandantul suprem aliat pentru Europa, post deţinut la acea vreme de generalul Lyman Louis Lemnitzer, a informat secretarul general al NATO, Manlio Brosio, că, în opinia sa, cea mai bună locaţie pentru relocarea sediului militar al NATO era Belgia, respectiv regiunea Bruxelles. La 6 iunie 1966, raportul final al grupului de lucru privind relocarea SHAPE a fost transmis statelor membre, confirmând alegerea regiunii Bruxelles, potrivit www.nato.int.

Pentru respectarea termenului scurt de realizare a sediului au fost implicate companii belgiene de construcţii, care au reuşit să îl ridice în termenii stabiliţi. La 31 martie 1967 a avut loc inaugurarea sediului SHAPE.

Rămăsese în dezbatere, însă, problema Cartierului General al Alianţei. Timp de câteva luni, incertitudinea a planat asupra posibilităţii alegerii unei locaţii. A fost avansată capitala Italiei, Roma, însă acolo nu exista suficient spaţiu de cazare. S-a discutat, deopotrivă, despre Olanda, însă, din nou, spaţiul locativ disponibil era redus şi nu putea îndeplini cerinţele de găzduire a funcţionarilor internaţionali. Londra a fost, de asemenea, pusă în discuţie, dar aliaţii au arătat un interes redus pentru această propunere. După un schimb de opinii între statele aliate, s-a convenit, la 26 octombrie 1966, asupra construirii sediului cartierului general al NATO la Bruxelles.

Guvernul Belgiei a răspuns propunerii NATO prin avansarea zonei Heysel, unde fusese organizată Expo ’58, drept posibil amplasament pentru construirea cartierului general. Amplasament propus era ideal.

Lucrările de construcţii s-au desfăşurat rapid, în amplasamentul convenit, Haren, similar celor dedicate sediului SHAPE, astfel că la data de 16 octombrie 1967 a fost programată ceremonia oficială de inaugurare a cartierului general al NATO, prilej cu care au susţinut alocuţiuni premierul belgian, Paul Vanden Boeynants, şi secretarul general al NATO, Manlio Brosio.

După instalarea întregului personal în noul sediu, Alianţa avea să se confrunte, anul următor, în 1968, cu una dintre cele mai spinoase crize ale războiului rece, Primăvara de la Praga şi invadarea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varşovia.

În anul 1999, la summitul de la Washington al organizaţiei, şefii de stat şi de guvern ai Alianţei au hotărât, ca urmare a extinderii şi transformării organizaţiei nord-atlantice, necesitatea construirii unui nou sediu al NATO. În cadrul unei sesiuni a NAC, a fost stabilită construirea unui nou sediu, sub coordonarea arhitectului Jo Palma, chiar în imediata apropiere a celui existent, vis-a-vis, tot pe Boulevard Léopold III. Lucrările, începute în 2010, pentru acest nou stabiliment de circa 250.000 de metri pătraţi, au fost definitivate în 2017, iar inaugurarea a avut loc la 25 mai acelaşi an. 

sursa AGERPRES

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vulpeni – ANUNȚ PUBLIC

        Sectoare cadastrale: 5,8,11,16,19  Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului        OCPI OLT anunță publicarea documentelor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img