Semnal de alarmă tras de medici. Cu fiecare an, numărul copiilor și al adolescenților cu afecțiuni psihiatrice, care au nevoie de ajutor medical, crește. La Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi ajung în medie, în fiecare an, 600 de copii şi adolescenţi.
Cei mai mulţi dintre ei – spun medicii – au tulburări de comportament sau de ataşament, tulburări de anxietate, depresie şi ADHD. Lucrurile nu se opresc însă aici. Conform psihiatrilor, tot mai mulţi copii se autoizolează sau recurg la consumul de alcool şi chiar de droguri, acestea fiind comportamente care ascund în spatele lor o suferinţă.
„Este un număr mare de copii care ajung la noi, însă acesta este doar vârful aisbergului. Nu avem de unde şti care este situaţia reală de la nivelul şcolilor, spre exemplu”, afirmă Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru.
Copiii şi adolescenţii care ajung direct în Camerele de gardă a unităţiilor medicale sunt cei care au stări de anxietate, atacuri de panică sau gânduri de suicid.
Medicii psihiatri spun că stările de anxietate, spre exemplu, au început să fie şi mai des întâlnite în urma pandemiei de coronavirus, care a dat peste cap viața întregii planete, dar şi a cursurilor trecute în online, din același motiv.
„Cei mai afectaţi au fost cei care sunt mai anxioşi, mai izolaţi, care au emoţii să prezinte în public, care nu pot dormi înainte de a se duce la şcoală pentru ca stiu că îi ascultă profesorul la o materie anume. Perioada cât au învăţat online i-a ajutat, dar când s-a terminat şi au trebuit să meargă din nou la şcoală, au probleme de adaptare în noul mediu şcolar. Faţă de ceilalţi, lor le-a plăcut această perioadă de izolare, însă în anxietate foarte importantă este expunerea la factorul stresant, care se face treptat. Chiar dacă eşti mai anxios, atâta timp cât eşti obişnuit să mergi la şcoală, dacă mai lucrezi în paralel şi pe terapie comportamentală, reuşeşti să faci faţă şi să înveţi cum să faci faţă stărilor fără să faci atacuri de panică. Însă dacă a fost o pauză de doi ani, e ca şi cum o iei de la zero cu o stare de anxietate crescută, de aceea ajung la spital pentru medicaţie”, a explicat medicul.










