
În această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, impreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt, au desfășurat mai multe activități informativ-preventive la nivelul unităților de învățământ, din municipiul Slatina.
Astfel, în data de 3 noiembrie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat la Colegiul Național Radu Greceanu activități informativ-preventive pe linia prevenirii violenței în școli (bullying) și a siguranței online.
Activitățile au avut scopul de a eficientiza modul de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying), care se manifestă, cu preponderență, în rândul elevilor de liceu, dar și conștientizarea riscurilor la care se expun elevii atunci când navighează pe internet.
Elevilor le-a fost expus faptul că bullying-ul are consecințe negative majore asupra stării emoționale a minorilor, constituind un factor de vulnerabilitate care poate afecta starea de sănătate psihică a viitorului adult și poate crește riscul apariției unor probleme precum depresia, anxietatea și fobia.
De asemenea, elevilor le-au fost prezentate și principalele categorii de riscuri la care se pot expune în mediul online, respectiv infectarea sistemelor cu programe de tip malware (viruși), furtul de identitate, cyberbullying și pornografia infantilă.
Activitățile de prevenire a acestor riscuri au constat în promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei, fiind oferite elevilor recomandări generale care privesc protejarea datelor personale și a parolei.
Ulterior, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, impreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt au desfășurat la Liceul Teoretic Nicolae Titulescu, activități informativ – preventive pe linia traficului și consumului de substanțe psihoactive, a violenței în școli (bullying) și a siguranței online.
Polițiștii, prin intermediul desfășurării unor astfel de activități, își propun ca elevii să coștientizeze nu numai faptul că violența, în unitățile de învățământ sau în afara acestora, este interzisă și pedepsită conform legii, dar și faptul că efectele violenței pot fi foarte grave și le pot influența în mod negativ viața, chiar și atunci când vor deveni adulți.
De asemenea, activitățile au avut ca scop și creșterea gradului de conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise și creșterea gradului de siguranță, în vederea prevenirii victimizării și a comiterii de fapte penale.
La activități au participat peste 400 de elevi care au fost informați cu privire la cunoașterea unor noțiuni generale ale fenomenului de tip bullying, formele de manifestare, cauze generatoare, condiții favorizante, dar și consecințele fenomenului bullying și ale traficului sau consumului de substanțe psihoactive, primind sfaturi de intervenție preventivă dacă se cofruntă cu astfel de situații.
Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.










