O școală dintr-o comună din Olt s-a transformat total după renovare

Îți recomandăm

Se spune că cine investește în educație și copii, investește în viitor. Autoritățile de la Ianca împreună cu cele de la județ au înțeles repede acest lucru și au decis să investească timp, energie, dar mai ales fonduri pentru a renova Școala Gimnazială „Ada Umbră” din comuna olteană.

A fost zi de sărbătoare pentru autoritățile locale de la Ianca, edilul Mirel Pascu împreună cu administratorul public, Ovidiu Domozină au fost gazde la evenimentul ce a prilejuit recepția de renovare a unității de învățământ din comună care va găzdui aproape 200 de elevi. Proiectul a fost cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională  prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (FEDR).

 

Invitați de seamă de la județ au fost președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, deputații, Emil Albotă, Adrian Chesnoiu, Florin Barbu, președinta OFSD Olt, Corina Sulger, Mariana Matei, președinta OFSD Slatina, și inspector școlar, dar și Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general alISJ Olt. Cei doi vicepreședinți de la Consiliul Județean Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan au fost și ei prezenți la eveniment.

„Avem astăzi alături întreaga  conducere administrativă și politică de la județ, dar și de la București. Oameni implicați care ne-au fost alături și care s-au implicat în acest proiect. Este important pentru copii de aici să învețe într-o școală modernă. Astăzi inaugurăm acest obiectiv și suntem bucuroși că într-un sfârșit am reușit să bifăm și acest proiect”, a spus edilul șef, Mirel Pascu.

„Iată că la Ianca se întâmplă lucruri minunate și pe lângă investițiile în infrastructura comunei, apă, canal, drumuri, domnul primar împreună cu echipa sa a reușit să investească și în educație, și pentru asta nu pot decât să-l felicit. Școala este una dotată modern și renovată astfel încât copii să beneficieze de cele mai bune condiții, pentru asta nu pot decât să-l felicit pe domnul primar, dar și pe administratorul public, Ovidiu Domozină pentru implicare. Din păcate în ultimii ani în România nu prea s-a investit în educație, acum la Ianca lucrurile stau altfel și nu pot decât să mă bucur. Vă felicit încă odată pentru această investiție”, a spus în discursul său, președintele Consiliului Județean Olt.

Alina Pârvulețu este director la Școala Gimnazială „Ada Umbră”, și speră ca în cel mai scurt timp cei mici să se poată muta în unitatea de învățământ care acum se bucură de cele mai bune dotări.

„Avem plăcerea astăzi să asistăm la  recepția Școlii Gimnaziale din Ianca, o unitate școlară modernă, dotată cu tot ce ne trebuie. Dotările de aici sunt unele la nivel european. Cei aproape 200 de copii se vor bucura în cel mai scurt timp ce acest proiect. Vreau să mulțumesc pe această școală domnului primar, și întregii sale echipe pentru implicarea în acest proiect. Este mare lucru pentru noi să ne putem desfășura actul educațional în condiții bune” a spus directorul de școală.

Părinții și profesorii consideră că, deși este din mediul rural, școala este la standarde occidentale, renovată într-o viziune unică pe care nu au mai văzut-o până acum la școlile din zonă.

Cu toții speră ca noile condiții să îi facă pe elevi să iubească și mai mult școala, la care să vină cu drag în fiecare zi.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img