
La începutul lunii, în cadrul Protoieriei Corabia, s-a desfăşurat prima ediţie a concursului „Micul paraclisier”, eveniment care a reunit preoţi şi copii din 15 parohii.
Concursul s-a desfăşurat în Biserica Parohiei Sf. Treime din Corabia, unde cei 15 concurenţi au primit câte o fişă de concurs cu un test grilă, test la care toţi concurenţii, copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, au răspuns corect.
În continuare, copiii au fost împărţiţi în două grupe şi le-au fost adresate mai multe întrebări legate de activitatea pe care o desfăşoară un paraclisier în cadrul sfintelor slujbe, întrebări la care, şi de această dată, toţi concurenţii au dat răspunsuri corecte şi frumos formulate, ceea ce denotă faptul că iau parte activă la viaţa Bisericii şi îşi îndeplinesc în mod conştiincios serviciul de paraclisier.
După evaluarea răspunsurilor concurenţilor şi în semn de apreciere pentru efortul depus, toţi „micii paraclisieri” au primit câte o diplomă de participare.
Au participat copiii îndrumati de preoții din parohiile Brastavăţu , Grădinile , Corabia , Berindei, Grojdibodu ,Gostavăţu , Gura Padinii , Traian , Clilieni , Plăviceanca , Celeiu , Rusăneşti, Ianca, Vişina Veche și Doanca.










