Crudul adevăr în cazul Alexandrei!

Îți recomandăm

Alexandra CaracalCum au aflat specialiștii ce s-a întâmplat cu ea după ce a intrat în curtea lui Dincă.

Geneticianul Ligia Bărbării de la INML a declarat la Marius Tucă Show că oasele din curtea lui Gheorghe Dincă erau foarte degradate, însă din fragmentele dentare a fost extras ADN-ul Alexandrei Măceșanu, iar procedura a îndeplinit standardele internaționale, potrivit Mediafax.

„Erau foarte degradate (oasele găsite în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă, n.r.) fiindcă fuseseră supuse la o combustie înaltă. Asta nu ne-a împiedicat. Se curăță, se șlefuiesc, se decontaminează și apoi osul se transformă în pulbere. Ca să îl transformi se numește criomăcinare procesul. După ce înlăturăm sărurile, bineînțeles că ce rămâne e ca o masă gelatinoasă din care extragem material genetic. ADN-ul, pentru cei care nu știu, e într-o soluție în care nu se vede nimic, e o soluție în care ADN-ul se dizolvă în apă și acea soluție o analizăm. E o dozare și determinare calitativă în care vedem dacă e ADN uman și e o determinare și cantitativă. Era o cantitate foarte mică de ADN, dar am obținut ADN uman în cazul Alexandrei și a fost semnalul că trebuie să mergem mai departe”, a declarat, la Marius Tucă Show, geneticianul Ligia Bărbării de la INML.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită pe 14 septembrie. De ce se ține post aspru

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci în fiecare an pe 14 septembrie, una dintre cele mai importante sărbători dedicate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img