Incendiu puternic în comuna Dăneasa

Îți recomandăm

Unui incendiu puternic a cuprins o anexă gospodărească din comuna Dăneasa, sat Zănoaga. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit Pompierii Stației Stoenești, pompierii Detașamentului Caracal, cu două autospeciale de stingere, și un echipaj SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgănești-Olt, cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dăneasa, cu un buldoexcavator.

“La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând posibilități de propagare la o locuință aflată în imediata apropiere.
Pe timpul intervenției, a fost extrasă o butelie, care prezenta pericol de explozie.” a transmis ISU Olt.
Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ două ore.
În urma incendiului, au ars anexa și bunurile aflate în aceasta și a fost afectat acoperișul locuinței aflată în apropiere, pe aproximativ șase metri pătrați.
O persoană, cu atac de panică, a fost asistată de către echipajul SMURD la locul evenimentului și transportată la UPU Slatina.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost aragazul lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img