ANUNȚ ÎNGRIJORĂTOR! SE RECALCULEAZĂ PENSIILE DIN ROMÂNIA. „EXISTĂ O PROBLEMĂ CE TREBUIE REMEDIATĂ”

Îți recomandăm

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut un anunț îngrijorător. România se confruntă cu riscul de a pierde finanțarea europeană prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). Iar pentru ca asta să nu se întâmple, Marcel Boloș a anunțat că trebuie să aibă loc unele schimbări importante, iar recalcularea pensiilor este pe listă.

Marcel Boloș a declarat că există, pentru început, patru modificări esențiale pe care țara noastră trebuie să le facă. Printre aceste patru direcții asupra cărora trebuie să se intervină se numără și recalcularea pensiilor. Mai exact, se pare că există o problemă foarte importantă ce trebuie remediată în ceea ce privește plafonul maxim din PIB, până la care se pot ridica cheltuielile cu pensiile.

„Sunt patru modificări principale pe care va trebui să le operăm în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prima modificare este cea determinată de reducerea grantului alocat României pentru că datorită creşterii economice pe care am avut-o în anul 2021 faţă de anul 2020, trebuie să reducem bugetul alocat grantului cu suma de 2,1 miliarde euro.

De asemenea, a doua solicitare sau a doua modificare vizată este cea referitoare la creşterea preţurilor la materiale şi costul utilităţilor publice pentru proiectele de infrastructură, care are un impact de 2,2 miliarde euro. De asemenea, a treia modificare importantă este cea referitoare la adiţionarea capitolului REPowerEU şi a investiţiilor componente din acest capitol, România beneficiind de un grant suplimentar de 1,4 miliarde euro pentru proiecte care privesc independenţa energetică a României”, a declarat Marcel Boloş.

Ultima modificare, a patra, este cea referitoare la jaloanele şi ţintele care se circumscriu circumstanţelor obiective pe care anumite jaloane şi ţinte le au, cum ar fi, de exemplu, jalonul care priveşte cheltuielile cu pensiile, unde avem celebrul plafon de 9,4% din PIB pe o perioadă de 50 de ani pentru care evoluţia ratei inflaţiei şi a contextului macroeconomic pe care îl avem în acest moment fac necesară ca plafonul să fie renegociat sau să fie căutat un alt indicator de disciplină financiară care să înlocuiască plafonul de 9,4% şi să ne păstrăm în continuare obiectivul privind reforma sistemului de pensii publice din România”, a explicat Marcel Boloș.

Recalcularea pensiilor

Marcel Boloș a mai explicat că pentru păstrarea finanțării europene în ceea ce privește PNRR sunt necesare unele modificări, iar parte dintre acestea vizează recalcularea pensiilor speciale. De asemenea, ministrul a dat asigurări că reforma sistemului public de pensii nu va face obiectul noilor modificări.

„Sunt reformele de bază care nu se pot renegocia, între acestea sunt cele care privesc reforma sistemului public de pensii, care sub nicio formă nu poate face obiectul renegocierii sau ajustărilor de Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Avem, de asemenea, problema, să zicem, a legii privind guvernanţa companiilor de stat, care iarăşi este nenegociabil. De asemenea, avem problema decarbonizării, respectiv a cadrului legal şi a măsurilor pe care trebuie să le luăm în privinţa reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi trecerea la economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Deci, toate acestea sunt jaloane şi ţinte care presupun reforme mari şi pe care nu le putem discuta sub nicio formă din perspectiva ajustării sau renegocierii”, a mai spus ministrul Boloș.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Casa de Pensii anunță recalculări și pentru cei care au...

Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img