FLORI ȘI GÂNDURI BUNE PENTRU FEMEI DE 8 MARTIE DE LA PSD

Îți recomandăm

Femeile din Slatina au fost replătite cu flori și gânduri bune din partea social – democraților olteni. Președintele Consiliului Județean, deputații, primarul reședinței de județ și alți lideri PSD au ieșit în stradă pentru a împărți garoafe roșii doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie.

„Le urez tuturor doamnelor și domnișoarelor, din Slatina și din județul Olt, un sincer ‘La mulți ani!’. Să aibă un an mai bun. În toată această perioadă, între 1 și 8 Martie, sunt foarte multe acțiuni pe care organizațiile PSD din județul Olt le-au făcut, în majoritatea orașelor au fost întâlniri cu doamnele și domnișoarele membre ale Partidului Social Democrat, cel puțin toate orașele au organizat astfel de acțiuni. Astăzi, 8 Martie, și de 1 Martie, am avut și acțiuni de stradă, am avut contact cu doamnele și domnișoarele din județul Olt. Mai devreme ne-am întâlnit cu o doamnă care spunea că dăm anul acesta că anii trecuți nu i-am dat! Să știți că facem această acțiune de 12 ani și suntem prezenți de fiecare dată, fie că e campanie electorală, fie că nu. Mi se pare un gest demn și este o formă de respect față de doamnele și domnișoarele din județul Olt”, a declarat Marius Oprescu, liderul social democraților olteni.

RESPECT pentru mame, bunici și soții, spune Emil Moț, primarul Slatinei: „De 1 și 8 Martie, Partidul Social Democrat a fost prezent în Slatina, cu un zâmbet pentru doamnele, domnișoarele, mamele noastre, bunicile noastre, soțiile noastre. La mulți ani, doamnelor, din tot sufletul!”.

Marius Iancu, deputat PSD de Olt, a avut și el o urare pentru femei.

„Am oferit doamnelor și domnișoarelor flori și zâmbete. Din partea noastră, un sincer: La mulți ani!”, a declarat parlamentarul oltean.

Nici deputatul Florin Barbu nu s-a lăsat mai prejos și a avut numai gânduri alese pentru doamnele și domnișoarele din județ, cât și din întreaga țară.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Efect neaşteptat al gumei de mestecat asupra tensiunii arteriale. Ce au descoperit cercetătorii

Hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (AVC) şi...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img